marți, 8 ianuarie 2013

Mark Mobius, guru emergentelor: 2013 va fi un an fantastic; România are cele mai bune şanse


Mark Mobius, preşedintele executiv al diviziei de pieţe emergente din cadrul companiei americane Franklin Templeton şi unul dintre cei mai influenţi investitori pe pieţele financiare, se aşteaptă ca anul 2103 să fie "fantastic" pentru pieţele de acţiuni, cotând piaţa românească printre pieţele cu şansele de a performa cel mai bine în acest an.
El este implicat în administrarea a 50 miliarde dolari investiţi în pieţele emergente şi de frontieră.
"Anul 2013 arată fantastic şi va fi foarte bun pentru pieţele emergente pentru că cantitatea de bani din economie va continua să crească peste tot în lume, iar Statele Unite sunt lideri de pluton cu rate mici ale dobânzii şi cu mari cantităţi de bani, iar acum şi Japonia se alătură plutonului. Aceşti bani trebuie să îşi găsească o casă, iar una dintre cele mai bune case sunt pieţele emergente", a declarat Mark Mobius într-un interviu acordat Bloomberg.
El a mai spus că "în acest an pieţele de frontieră vor fi în mod particular interesante. Pieţele din Africa, Vietnam, Bangladesh, Sri Lanka, şi unele dintre pieţele din Europa de Est, precum România, cred că au şansa să performeze foarte bine în 2013, pe măsură ce investitorii descoperă că există valoare în acest pieţe".
Întrebat de Susan Li, moderatorul Bloomberg, de ce fondul Franklin Templeton Asian Growth Fund a obţinut un randament de 10% în 2012, performanţă sub evoluţia indicelui reper MSCI Asia Ex Japan, dar şi cea mai mare diferenţă faţă de indicele reper din 1999, Mark Mobius a răspuns:
"Am avut mulţi bani investiţi în companii de mărfuri şi încă credem că preţurile mărfurilor vor creşte. Cu toate acestea, noi nu suntem traderi, nu intrăm şi ieşim rapid din companii, randamentul mediu anual este de 20%, un nivel scăzut, însă pe termen lung randamente fondurilor sunt bune".
2012 nu a fost un an tocmai bun pentru fondurile administrate de Franklin Templeton. Compania americană Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea, a ieşit din clasamentul celor mai bine vânduţi manageri de fonduri în Europa, potrivit unui raport realizat de Lipper şi publicat de Financial Times.
În 2011, Franklin Templeton a ocupat primul loc în clasamentul celor mai bine vânduţi manageri de fonduri în Europa, însă în 2012 a cedat primul loc companiei PIMCO, managerul celui mai mare fond de obligaţiuni din lume, şi nu se regăseşte nici măcar între primii 30 de administratori.
PIMCO a înregistrat vânzări nete de 28,2 miliarde de euro în intervalul cuprins între lunile ianuarie şi octombrie 2012, devenind astfel al treilea cel mai mare manager internaţional din Europa cu active de 100,7 miliarde de euro.
În 2012 Franklin Templeton a atras intrări nete de 2,3 miliarde de euro, fondul de obligaţiuni Templeton Global Bond Fund nereuşind să intre în clasamentul celor mai vândute 30 de fonduri din Europa. În 2011, Franklin Templeton a fost cel mai bine vândut administrator de fonduri cu intrări nete de 15,7 miliarde de euro. Începând din 2011, Franklin Templeton distribuie şi în România 11 fonduri de investiţii.

joi, 3 ianuarie 2013

HP a contestat licitaţia pentru sistemul IT din sănătate, câştigată de UTI. Procedura este blocată

Licitaţia pentru sistemul IT care va gestiona dosarele de sănătate ale populaţiei a fost suspendată în decembrie 2012, în urma unei plângeri înaintate de HP România, a cărei ofertă a fost cu 30% mai ieftină decât a UTI Grup, firma desemnată câştigătoare de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.


"Referitor la procedura de achiziţie de «Servicii pentru implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Naţional Dosarul Electronic de Sănătate», pentru care s-a publicat în SEAP anunţul de participare 131521/11.11.2011, aducem la cunoştinţă tuturor operatorilor economici interesaţi şi implicaţi, că prezenta procedură se suspendă începând cu data de 17.12.2012, până la soluţionarea plângerii depuse la Curtea de Apel Bucureşti", se arată într-un anunţ al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe www.e-licitatie.ro.

Printr-o decizie din 7 decembrie 2012, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis cererea HP România prin care a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire şi obligarea CNAS la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale şi a ofertei declarate câştigătoare, iar în situaţia în care nu vor mai putea fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire.

"Admite contestaţia, anulează rezultatul procedurii (...) privitor la oferta desemnată câştigătoare şi oferta contestatoarei şi obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 5 zile de la primirea prezentei, prin reevaluarea ofertei în cauză (...). Respinde cererea de intervenţie în interes propriu aparţinând UTI Grup, ca nefondată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia CNSC.

HP România a contestat decizia în justiţie, dosarul fiind înregistrat în 21 decembrie la Curtea de Apel Bucureşti. Primul termen a fost programat pentru 7 ianuarie.

În noiembrie 2011, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reluat licitaţia pentru sistemul informatic care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale populaţiei, după ce prima procedură de achiziţie a fost anulată cu două luni înainte.

Motivul anulării a fost reprezentat de "abateri grave de la prevederile legislative", care ar fi afectat procedura de atribuire sau ar fi făcut imposibilă încheierea contractului.

Potrivit caietului de sarcini, preţul estimativ al sistelului informatic a fost stabilit la 130,9 milioane de lei (28,8 milioane euro), fără TVA.

Ofertele au fost deschise în mai 2012.

HP România a depus oferta cu cel mai redus preţ - 55,2 milioane de lei, fiind urmată de consorţiile Romsys şi Total Network Solutions SRL - 65,4 milioane de lei, Teamnet International şi Indra Sistemas - 72,6 milioane de lei, IBM România - 80,1 milioane de lei, UTI Systems - 81,7 milioane de lei şi asocierea Asseco Central Europe şi Asseco SSE - 99,9 milioane de lei.

Cifrele nu includ TVA.

În prima parte a lunii octombrie, CNAS a respins ofertele HP România şi Romsys. Ambii ofertanţi au contestat deciziile CNAS.

La 24 octombrie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a luat act de renunţarea la contestaţie din partea Romsys, după ce anterior a respins cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca nefondată.

Viitorul sistem IT care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale pacienţilor va fi conectat la sistemul informatic unic integrat al CNAS, care administrează fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Introducerea noului sistem IT va avea ca efect prezentarea într-o manieră consolidată a tabloului clinic al pacienţilor asiguraţi şi furnizarea informaţiilor necesare în adoptarea politicilor de sănătate în România.

Finanţarea proiectului CNAS va fi asigurată din fonduri europene.

Sursa : http://www.zf.ro/business-hi-tech/hp-a-contestat-licitatia-pentru-sistemul-it-din-sanatate-castigata-de-uti-procedura-este-blocata-10426120